BISTRIȚA: Acțiuni pentru siguranța elevilor
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat acțiuni pentru siguranța elevilor, prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun, precum și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri. Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea delincvenței juvenile.
În urma controalelor efectuate în zona unor școli și licee din Bistrița, au fost depistați 27 de elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către conducerea școlilor unde aceștia învață. De asemenea, polițiștii au efectuat 8 activități preventive la clasă, pe diverse teme, precum și instructaje cu 10 agenți de pază ai școlilor, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.050 de lei, conform Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și Legii 61/1991.










