BISTRIȚA: ,,In Honorem – Aurel Rău”

Evenimentul ,,In Honorem – Aurel Rău” are loc în sala de ședințe a Primăriei Bistrița, joi, 19 octombrie, începând cu ora 17.00.

ateneu-204x300 BISTRIȚA: ,,In Honorem - Aurel Rău”

Aurel Rău (născut în 9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud) a urmat liceul la Năsăud, Bistriţa şi Cluj (1942-1949), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, absolvită în 1953. Și-a luat licența în 1964, la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi. În 1950-1951 a fost cursant al Şcolii de Literatură ”M. Eminescu” din Bucureşti. A debutat cu versuri în suplimentul cultural al ziarului ”Lupta Ardealului”, în 1948. Va fi redactor la ”Almanahul literar” (1949-1953), iar când publicaţia devine ”Steaua” e promovat redactor-şef adjunct (1954-1959), apoi redactor-şef (1959-2000). A fost ales în 1966 deputat în Marea Adunare Naţională și a îndeplinit funcţii în forurile de conducere din cadrul Uniunii Scriitorilor. Prima carte, ”Mesteacănul”, a apărut în 1953 și va fi urmată de numeroase volume de versuri, tălmăciri, însemnări de călătorie, eseuri şi articole, memorialistică. În 2005, lui Aurel Rău i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al Bistriței.

De asemenea, vineri, 20 octombrie, Școlii Gimnaziale Josenii Bârgăului îi va fi conferită denumirea ,,Aurel Rău”.