BISTRIȚA: Lucrările executate de M.I.S. Grup pe segmentul de pe strada Gării sunt finalizate la nivel de balast stabilizat
Stratul de balast stabilizat a fost acoperit de un strat de emulsie de bitum, cu rol de protecție.
În această săptămână se lucrează la ridicarea capacelor de canal la cotă, se realizează racordurile la drumurile laterale, se montează bordurile, iar apoi se toarnă primele două straturi de asfalt, a declarat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

După deschiderea circulației pe acest tronson de pe Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, lucrările vor continua pe segmentul Nicolae Bălcescu – Poșta veche. Lucrările sunt executate de MIS Grup.







