BISTRIȚA: Miercuri și joi va avea loc ,,Târgul de viitor”
Asociația POV21, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, își propune în această primăvară să aducă tinerilor din județ, aflați în căutarea propriei vocații, evenimentul „Târgul de viitor”, în intervalul 10-11 aprilie, miercuri între orele 13 – 18, respectiv joi, în intervalul orar 10 – 16.
Public țintă: 
Ne adresăm cu precădere elevilor de liceu din clasele terminale ale învățământului teoretic și profesional, dar și companiilor din județul Bistrița-Năsăud care doresc să recruteze tineri. Parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean va implica informarea și prezența elevilor din toate liceele și școlile profesionale din județ, transmit organizatorii.
Scopul este susținerea educației continuă, prin colaborarea dintre instituții, companii locale și ONG-uri:
Deschidem orizonturile tinerilor și-i invităm să cunoască atât oportunitățile pe care le oferă învățământul superior, cât și numeroasele oportunități de angajare sau de viitoare cariere.

Anul trecut au participat 2.000 de elevi, având prezente peste 25 de universități naționale și numeroase firme cunoscute la nivel local și nu numai.