BISTRIȚA: Nu a oprit la semnalele polițiștilor. Avea și un motiv întemeiat: alcoolul
Pe strada Andrei Mureșanu, polițiștii, utilizând semnalele acustice și luminoase ale autospecialei au solicitat oprirea unui autoturism, conducătorul acestuia refuzând continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia iar după aproximativ 1 km, autoturismul a fost blocat în trafic, șoferul fiind imobilizat și identificat în persoana unui bărbat de 41 de ani, din municipiu, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul Drug test 5000, rezultatul fiind în acest caz negativ.
Ulterior, șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.










