BISTRIȚA: Parcare ecologică pe strada Simion Bărnuțiu
Direcția Servicii Publice anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Realizare parcare ecologică cu 27 locuri, propus a fi amplasat în municipiul Bistrița, strada Simion Bărnuțiu, județul Bistrița-Năsăud.
Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, din municipiul Bistrița, strada Parcului, nr.20 și la sediul titularului: Direcția Servicii Publice, municipiul Bistrița, str. Liviu Rebreanu, nr. 2-4, în zilele de:
luni – joi între orele 9-15
și vineri, între orele 9 – 13, precizează reprezentanții municipalității.
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, pe toată durata procedurii de mediu.
Lavinia Petruț










