BISTRIȚA: Primăria încearcă să obțină fonduri europene pentru proiectul ,,Sanie de vară”

În 16 mai, de la ora 15, la sediul Primăriei Bistrița  se va organiza o întâlnire de consultare publică privind proiectul ,,Sanie de vară”, la care sunt invitate toate entitățile implicate în dezvoltarea locală (mediul de afaceri, structuri asociative, organizații non-guvernamentale etc.) pentru exprimarea acordului și susținerea cu investiții ulterioare a proiectului propus.

Proiectul trebuie să reprezinte o viziune consolidată și de consens a autorităților administrației publice locale, mediul de afaceri, organizațiilor non-guvernamentale precum și a tuturor entităților sau persoanelor interesate de construirea acestui obiectiv. În acest sens, întâlinrea publică se organizează în scopul identificării gradului de susținere al investiției de către entitățile implicate în dezvoltarea locală.

Din această perspectivă, toți actorii locali sunt invitați să prezinte în cadrul ședinței publice propuneri de proiecte de investiții proprii ce vor sprijini și completa proiectul propus de Municipiul Bistrița. După identificarea investițiilor propuse se va încheia un acord de principiu pentru finanțarea acestora. Termenul maxim preconizat pentru demararea investițiilor private este de 5 ani de la data semnării acordului de principiu, se arată într-un comunicat de presă al municipalității.

Confirmarea participării la ședința publică a persoanelor interesate, precum și obținerea de alte informații referitoare la proiect și ședința publică se vor realiza prin adresa de e-mail:

catalin.carbune@primariabistrita.ro.