BISTRIȚA: Un bărbat de 31 de ani a fost reținut pentru braconaj. Și lista continuă
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 31 de ani, din Bistrița, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă fără drept și transportul vânatului braconat.
Acesta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean pentru documentarea activității infracționale a persoanelor implicate.
Lavinia Petruț










