Bogdan Ivan: Aderarea României la OCDE în domeniile știință și tehnologie este în linie dreaptă

Bogdan Ivan a condus delegația României în negocierile Comitetului OCDE de Politici în Știință și Tehnologie de la Paris. În opinia sa, aderarea României la OCDE este cel mai important proiect de țară de la aderarea la NATO și UE.
Îi mulțumesc pentru foarte bună colaborare Secretarului de Stat în MAE, Luca Niculescu, coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE. De asemenea le mulțumesc colegilor mei din MCID, secretarului de stat Andrei Alexandru și lui Viorel Vulturescu, pentru profesionalismul cu care au pregătit portofoliul țării noastre. Inovarea și tehnologia sunt esențiale într-o lume tot mai competitivă. În această cursă, cel mai mare avantaj competitiv al României îl reprezintă mințile geniale ale românilor. Mă bucură suportul exprimat de toți miniștrii din statele membre OCDE și în mod special lui lIliana Ivanova – Comisarul UE pentru inovare, cercetare, cultură, educație şi tineret, Mats Persson, ministrul Cercetării și Educației din Suedia, Mehmet Fatih Kacır, ministrul turc al Industriei și Tehnologiei, Leonore Gewessler, ministru federal austriac pentru Acțiune Climatică, Mediu, Energie, Mobilitate, Inovație și Tehnologie, Martina Hirayama, secretar de stat pentru Educație, Cercetare şi Inovare, Igor Papič, ministrul sloven al Educației, Științei și Tehnologiei, a punctat Ivan.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării spune că România are experți care lucrează în fiecare zi pentru ca aderarea țării la OCDE să fie un proces de succes, atât în cadrul MCID, cât și în MAE, în institutele de cercetare-dezvoltare sau în universități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *