Bogdan Ivan: „Gazul extras din România trebuie să susțină industria românească”
Fostul ministru al Energiei, deputatul PSD Bogdan Ivan, anunță că va continua din Parlament demersurile pentru susținerea independenței energetice a României și pentru valorificarea resurselor naturale în economia internă.
Acesta a transmis că Senatul României a adoptat un proiect legislativ care urmărește stimularea investițiilor în industriile bazate pe gaz românesc, precum petrochimia, producția de îngrășăminte pentru agricultură, industria farmaceutică și alte ramuri industriale.
„Gazul românesc trebuie folosit pentru România, nu doar trimis la export, ca apoi să importăm mai scump produse care puteau fi făcute de noi”, a declarat Bogdan Ivan.
Potrivit fostului ministru al Energiei, proiectul adoptat de Senat prevede mai multe facilități pentru investitorii din industria chimică și petrochimică:
- scutire de impozit timp de 5 ani pentru profitul reinvestit în industria chimică bazată pe gaze naturale;
- amortizare accelerată, cu posibilitatea amortizării a până la 65% din investiție în primul an;
- scutiri de impozit pe clădiri și terenuri pentru o perioadă de maximum 5 ani;
- facilități fiscale pentru dezvoltarea unor noi capacități industriale și petrochimice.
Bogdan Ivan a criticat politicile energetice din ultimii ani, susținând că unele decizii luate la conducerea Ministerului Energiei au dus la diminuarea unor capacități energetice importante și la exportul de resurse brute fără procesare internă.
„Gazul românesc trebuie să susțină industria românească, economia românească și locurile de muncă ale românilor”, a mai transmis deputatul PSD.
Proiectul legislativ urmează să intre în dezbaterea și la votul Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.










