Bogdan Ivan: România rămâne aliatul strategic al Republicii Moldova în domeniul energiei. Vizita premierului Alexandru Munteanu la București confirmă soliditatea parteneriatului bilateral

Ieri, la București, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a efectuat prima sa vizită oficială externă de la preluarea mandatului, alegând România drept primul partener european cu care își aliniază prioritățile strategice. Întâlnirea de la Palatul Victoria, desfășurată alături de premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Marian Neacșu și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut ca temă centrală proiectele comune care leagă cele două state: infrastructura, energia și cooperarea europeană.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut un rol esențial în discuții, reafirmând faptul că România rămâne principalul aliat al Republicii Moldova în domeniul energiei. În dialogul cu omologul său moldovean, Dorin Junghietu, ministrul a subliniat continuitatea proiectelor energetice comune și importanța creșterii capacităților de interconectare. În urma reuniunii CESEC de acum două săptămâni, Bogdan Ivan a susținut majorarea de cinci ori a fondurilor europene alocate interconectării energetice în regiune, un pas major în direcția consolidării securității energetice a Moldovei.

Această colaborare înseamnă pentru Republica Moldova infrastructură energetică mai solidă, independență sporită și beneficii directe pentru cetățeni, iar pentru România confirmă rolul de lider regional și transformarea frontierei de est într-o zonă de stabilitate și cooperare pe termen lung.

„Suntem alături, acționăm împreună și livrăm rezultate concrete. România rămâne unul dintre cei mai importanți sprijinitori ai Republicii Moldova”, a subliniat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, evidențiind continuitatea unui parteneriat strategic care produce efecte vizibile.