CĂIANU MIC: Primăria va beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Astăzi, la sediul Guvernului României, s-a semnat contractul de implementare a proiectului ,,Portalul Digital Unic al României-PDURo”.
Prin intermediul acestei aplicații Statul Român va fi cu adevărat eficient, va servi cetăţeanul și companiile! Așadar, PDURo (aplicația unică) va integra 21 de proceduri ale administrației, proceduri precum înmatricularea unei mașini, solicitarea unei pensii, sau alte tipuri de proceduri și servicii vor fi complet digitalizate, fără documente fizice, a precizat Paul Știr, edilul comunei Căianu Mic.
Concret, în perioada următoare, Primăria Căianu Mic se va număra printre instituțiile publice din România, care vor beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării pentru digitalizarea unor servicii și funcționalități din cadrul instituției.
Sunt pe deplin convins că, odată cu implementarea acestui portal digital, birocrația se va reduce, instituțiile publice vor deveni mai eficiente, iar cetățenii și companiile vor beneficia mult mai ușor și într-un timp mult mai scurt de serviciile publice de bază! Mulțumesc domnului Ministru, Bogdan Ivan, pentru invitația pe care mi-a făcut-o la evenimentul de semnare a contractului, a mai punctat primarul Paul Știr.
432045017_957090769752597_8563135817536854509_n.jpg?stp=cp6_dst-jpg_s600x600&_nc_cat=110&ccb=1-7&_nc_sid=5f2048&_nc_ohc=a5PVVW8yEycAX9v8FNr&_nc_ht=scontent.fotp3-4 CĂIANU MIC: Primăria va beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
432000383_957090716419269_808064160211593721_n.jpg?stp=cp6_dst-jpg_s600x600&_nc_cat=108&ccb=1-7&_nc_sid=5f2048&_nc_ohc=yiM1dkg_xAMAX851ErJ&_nc_ht=scontent.fotp3-4 CĂIANU MIC: Primăria va beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
432044734_957090709752603_1723499150250006156_n.jpg?stp=cp6_dst-jpg_s600x600&_nc_cat=100&ccb=1-7&_nc_sid=5f2048&_nc_ohc=7XaklBr0hRgAX-mQVCP&_nc_ht=scontent.fotp3-4 CĂIANU MIC: Primăria va beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
432057836_957090676419273_3549916490510057340_n.jpg?stp=dst-jpg_s600x600&_nc_cat=109&ccb=1-7&_nc_sid=5f2048&_nc_ohc=3_K2iMMN-hIAX9C2i_T&_nc_oc=AdjENvz722iSTh2cb4W1BfJ-OIO7GxdMpOq70L1rOpv6MPieiwsTy8GGQzGNJhQxZtlk0HwXZZGhV9C8ys17JhI5&_nc_ht=scontent.fotp3-2 CĂIANU MIC: Primăria va beneficia de o finanțare sub forma unui voucher valoric de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării