Care au fost rezultatele la examenul de titularizare în Bistrița-Năsăud
Din cei 590 de candidați înscriși pentru a susține examenul de titularizare pentru un post de profesor în învățământul preuniversitar din județul Bistrița-Năsăud, 225 au luat note peste 7, 205 între 5 și 7 și 116 candidați au picat examenul cu note sub 5.
De asemenea, 6 candidați au fost eliminați și alți 36 s-au retras. De asemenea, nouă candidați au luat note mai mari de 9,50 , iar 23 de candidați au luat note între 9 și 9,49. Rezultatele care au fost publicate de Ministerul Educației pe titularizare.edu.ro, au vizat proba scrisă (17 iulie).
Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Publică comentariul