Noaptea Muzeelor: Vernisaje – ”Armonii vegetale”, ”Atlantida. Lumi pierdute”

Cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează sâmbătă 17 mai, ora 17.30, vernisajul expoziției ”Armonii vegetale”.

Expoziția personală a artistei Ileana Rus reunește lucrări realizate prin tehnica de lucru pe care japonezii au numit-o oshibana (plantă presată).

Sunteți invitați la o întâlnire inedită cu natura, transpusă în lucrări realizate cu migală și rafinament, în cadrul căreia artista transformă frunzele, florile și tulpinile în adevărate opere de artă, folosind o tehnică delicată de presare și uscare a plantelor naturale. Fiecare element este atent ales și aranjat pentru a crea compoziții unice, care păstrează vie emoția și frumusețea fiecărui anotimp. În mâinile ei, natura devine o formă de expresie artistică, subtilă și profundă.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) și Museum Europäischer Kulturen (MEK) din Berlin, Koordinierung Ostmittel und Südosteuropa vă invită sâmbătă 17 mai, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției ”Atlantida. Lumi pierdute”.

Suprafețe de apă ondulate, o clopotniță în câmpul arat, ziduri care ies din rădăcini, uși care se deschid în camere goale. Imaginile și obiectele din expoziție spun povești despre lumi pierdute. Atlantida este metafora care a inspirat o cercetare a mai multor specialiști din muzeele din estul și centrul Europei și are ca temă dispariția unor comunități. Expoziția ”Atlantida. Lumi pierdute” conține imagini și obiecte vechi, însoțite de instalații sonore care le spun poveștile.

”Atlantida. Lumi pierdute” prezintă 23 de așezări dispărute sau pe cale de dispariție din peisajele Europei Centrale și este rezultatul muncii unor cercetători din Ungaria, România, Serbia, Croația și Slovenia care au vizitat în 2024 satele sau fostele lor locații, au discutat cu localnicii și au colectat povești, obiecte și fotografii.

Istoria fiecărei așezări este diferită, diverse motive slăbindu-le rezistența sau ducând la dispariția lor. Motivele dispariției așezărilor variază în funcție de regiune și epocă. Mii de așezări europene au dispărut din cauza războaielor, a mișcărilor de refugiați asociate și a deplasărilor forțate. Dispariția așezărilor mai mici pare adesea să fie determinată în primul rând de factori economici. Satele românești selectate sunt Ada-Kaleh, Herepea, Lindenfeld și Geamăna.

Insula Ada Kaleh a fost locuită predominant de musulmani. O mică insulă, cu aer oriental, climă blândă și vegetația frumoasă. Insula a fost inundată în timpul construcției centralei hidroelectrice ”Poarta de Fier”. Herepea (jud. Mureș) este un exemplu al multor sate care se sting încet din cauza industrializării forțate anterioare, a locației izolate și a economiei slabe. Dar poveștile sale sunt unice. La începutul secolului al XIX-lea, familiile vorbitoare de limbă germană s-au mutat din Boemia în pădurea virgină din Munții Semenic pentru a-și câștiga existența. În ciuda condițiilor dificile, Lindenfeld s-a dezvoltat într-o comunitate prosperă. În secolul al XX-lea, așezarea a devenit din ce în ce mai izolată și până în anii 1990, Lindenfeld era practic pustiu. În 1976 a început planificarea unui proiect minier pentru exploatarea zăcămintelor de cupru din apropierea satului Geamăna. Datorită tehnologiei utilizate, mineritul a produs o cantitate mare de deșeuri sub formă de nămol poluat. Pe locul fostului sat a fost format un iaz de decantare. Populația a fost relocată pe măsură ce nămolul acoperea din ce în ce mai mult din peisajul satului.

Medic de la SAJ BN, acuzat de agresiune sexuală

La data de 14 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

La aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție, la sediul unei instituții publice și la domiciliul unei persoane. În urma perchezițiilor și a probatoriului administrat, un bărbat de 58 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptelor și stabilirea întregii activități infracționale.

Chestionar – „Cum putem face orașul mai prietenos?”

Chestionar – „Cum putem face orașul mai prietenos?”

În cadrul proiectului B-CONNECT, ne dorim să construim împreună un oraș mai verde, mai conectat și mai prietenos cu oamenii și natura.

Vă invităm să completați un chestionar scurt, care ne va ajuta să înțelegem mai bine nevoile și dorințele voastre.

Proiectul B-CONNECT îmbină soluții bazate pe natură, tehnologii digitale și inițiative comunitare pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Ne propunem să regenerăm spațiile urbane, să reducem poluarea, să promovăm mobilitatea verde și să susținem implicarea activă a comunității.

Prin acest chestionar, dorim să aflăm cum percepeți:
🔹 confortul spațiului public și al climatului urban,
🔹 mobilitatea în oraș,
🔹 regenerarea zonelor verzi.

Părerea ta contează! Răspunsurile adunate vor ghida acțiunile pe care urmează să le lansăm pas cu pas în perioada
următoare.

••• Link chestionar: https://shorturl.at/ORVpT

Sărbătoare la Sângeorz-Băi! Sărbătoarea Străbunilor – Măsura Laptelui, un festival regional mult îndrăgit

Dragi sângeorzeni, someșeni și nu numai,

Suntem bucuroși să vă anunțăm oficial că pe 25 mai 2025, începând cu ora 13:00, va avea loc Sărbătoarea Străbunilor – Măsura Laptelui, un festival regional mult îndrăgit și așteptat!

Vă invităm să petreceți o zi plină de tradiție, cu gusturi autentice din zonă, concursuri tradiționale și meșteșuguri de odinioară. De asemenea, veți avea parte și de un program artistic deosebit.

Locația: Lunca lui Ianăș, pe Cormaia.

Mai multe detalii despre activitățile artistice și surprizele pregătite vor urma în curând!

Gabriel Lazany a propus un sistem revoluționar de colectare a deșeurilor

„Luni, la București, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, și președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, am avut o întâlnire de lucru dedicată municipiului Bistrița, cu accent pe investiții esențiale pentru comunitate”, a transmis primarul Bistriţei, Gabriel Lazany.

„Mă bucur că domnul ministru Boloș și-a arătat deschiderea la propunerea mea de a iniția un proiect pilot pentru implementarea unui sistem revoluționar de colectare a deșeurilor, inspirat de modelul implementat cu succes în Finlanda”, a transmis Gabriel Lazany.

Este vorba despre un sistem subteran de colectare și transport pe bază de vacuum, cu o rețea de conducte care face legătura între punctele de colectare și un terminal de transfer. Acest tip de infrastructură aduce o serie de beneficii pentru oraș și cetățeni:

• Reducerea semnificativă a traficului de utilaje de salubritate – mașinile de gunoi vor dispărea dintre blocuri întrucât deșeurile depozitate la punctele colectoare sunt transportate automat către terminalul de transfer, de unde sunt ridicate într-un singur punct;

• Dispariția containerelor de gunoi supraîncărcate – punctele de colectare rămânând curate;

• Reducerea mirosurilor neplăcute, a dăunătorilor și a disconfortului general din jurul zonelor de depozitare;

• Sisteme automatizate care monitorizează și controlează întregul proces, fără intervenție zilnică din partea personalului de întreținere;

• Costuri reduse de energie și întreținere, prin utilizarea celor mai noi tehnologii și materiale;

• Mai mult spațiu câștigat – echipamentele compacte permit construirea unor puncte de colectare cu amprentă redusă la sol, economisind teren;

• Sortare eficientă a deșeurilor și condiții mai bune de muncă pentru operatori.

„Un astfel de sistem poate transforma Bistrița într-un exemplu național de bune practici în domeniul protecției mediului și al economiei circulare. În prezent, suntem în etapa de evaluare a surselor de finanțare europeană, pentru a putea începe implementarea acestui proiect chiar aici, în Bistrița.

Datorită extinderii orașului, un alt punct important al discuțiilor a fost legat de problemele de presiune a apei, de multe ori inexistentă în anumite zone de consum din municipiu. Bistrița trebuie să aibă o rețea de apă eficientă și constant funcțională. Am propus schimbarea soluției tehnice a Masterplanului de Apă și Canal prin construirea de rezervoare colectoare și stații de pompare în mai multe zone cheie ale municipiului, astfel încât să fie asigurată presiune constantă la robinet pentru toți utilizatorii, indiferent unde locuiesc.

Continuăm să atragem fonduri europene pentru ca Bistrița să se dezvolte sustenabil și modern, punând cetățeanul în centrul fiecărui proiect”, a transmis primarul Bistriţei.

Recomandări și explicații din partea Poliției Locale legate de parcări

Poliția Locală Bistrița face precizări, printr-o serie de infografice explicative, cu privire la parcările din oraș, vinieta albastră, plata prin SMS (7420) sau aplicații, taxarea în weekend, excepții și facilități.

Luna aceasta, Poliția Locală Bistrița desfășoară o campanie de informare a șoferilor privind aplicarea regulamentului parcărilor cu plată și de reședință din oraș. Campania are loc pe tot parcursul lunii mai, prin distribuirea de materiale informative, fără aplicarea sancțiunilor în această perioadă. Începând cu data de 1 iunie se vor da amenzi pentru nerespectarea regulamentului.

Infograficele postate până acum pe pagina de Facebook a Poliției Locale Bistrița prin care se oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări primite de la șoferi:
IMG_6590 Recomandări și explicații din partea Poliției Locale legate de parcări IMG_6591 Recomandări și explicații din partea Poliției Locale legate de parcări IMG_6592 Recomandări și explicații din partea Poliției Locale legate de parcări IMG_6593 Recomandări și explicații din partea Poliției Locale legate de parcări

Activități ale ADI Deșeuri pentru elevi
În programul școlar ”Săptămâna Verde”, A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud este un partener de nădejde a școlilor și grădinițelor din județul nostru. Avem pregătite prezentări și activități interactive prin care
copiii învață cum se colectează selectiv corect deșeurile și de ce este important să facem asta.
În această săptămână am fost gazde la sediul A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud pentru elevii claselor a 2-a E, F și G de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița și am fost să-I cunoaștem pe copiii frumoși de la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța cu Povești”.
Copiii s-au bucurat să afle cum pot proteja natura și au învățat cum se colectează selectiv deșeurile reciclabile. Mulțumim doamnelor educatoare și doamnelor învățătoare care s-au implicat în programul ”Săptămâna Verde”!
Împreună le punem pe toate la locul lor și facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”
Primăria Municipiului Bistrița susține mamele informate

 

Dragi mame și viitoare mame din Bistrița, vă dorim sănătate, sprijin și încredere la fiecare pas al drumului vostru!

Știm cât de important este să aveți acces la informații corecte și sprijin de specialitate, mai ales în timpul sarcinii sau în primii ani de viață ai copilului. De aceea, vă încurajăm să descărcați gratuit aplicația mobilă INFOMama, dezvoltată de organizația Salvati Copiii Romania împreună cu medici neonatologi, pediatri, ginecologi și psihologi.

INFOMama este singura aplicație din România creată special pentru mame și femei însărcinate – un ghid de încredere care vă oferă:
• Informații medicale verificate, din surse sigure
• Notificări personalizate cu analize, ecografii și consultații necesare
• Sfaturi despre nutriție, alăptare, sănătatea psihologică, vaccinare și îngrijirea nou-născutului
• Detalii despre drepturile voastre, indiferent dacă sunteți salariate, nesalariate sau minore
• Suport în planificarea nașterii și îngrijirea bebelușului

Cu INFOMama veți avea mereu la îndemână informații importante pentru sănătatea voastră și a copilului vostru – în mod simplu, pe telefon!

Primăria Municipiului Bistrița susține această inițiativă și vă încurajează să folosiți această resursă, pentru că fiecare mamă merită sprijinul necesar pentru un început sănătos.

Aplicația este disponibilă gratuit pe Google Play și App Store:
iOS – https://apps.apple.com/ro/app/infomama/id6477829060
Android – https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.salvaticopiii.infomama

DIMEX semnează contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului

Constructorul bistrițean DIMEX 2000 Company semnează, azi (12 mai 2025), la București, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, contractul de 9,3 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Centurii Metropolitane Cluj (Gilău – A3 – Cluj- Napoca – Apahida – DX4).

Finanțat din fonduri alocate prin Programul Transport 2021-2027), contractul va fi parafat între Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Asocierea DIMEX-2000 COMPANY (lider), HYDROSTROY AD (Asociat), INTEGRAL INZENJERING A.D. LAKTASI.

Proiectul Centurii Metropolitane Cluj este derulat în baza unui protocol semnat în anul 2023 între CNAIR și asocierea constituită din Primăriile Cluj-Napoca, Florești, Gilău, Baciu și Apahida.

Investiția pentru proiectarea și execuția centurii metropolitane a fost majorată de la 8,6 miliarde de lei la 9,3 miliarde de lei, așa cum a propus Primăria Cluj. Noii indicatori tehnico-economici au fost aprobați de Consiliul Local în februarie 2025, fiind ultima etapă necesară încheierii licitației pentru tronsonul 2 al proiectului. Pentru acest tronson Primăria a primit la licitație o singură ofertă, de la compania DIMEX și asociații ei, însă respectiva ofertă a fost cu peste 10% mai mare decât valoarea estimată la licitație (potrivit studiului de fezabilitate neactualizat).

Deținută de familia Scurtu, DIMEX este în prezent cea mai mare companie de construcții din Bistrița-Năsăud (cu afaceri de peste 600 mil. lei în 2024) și una dintre cele mai mari din regiune.

O nouă creșă modernă pentru educația timpurie prinde contur în Cartierul Subcetate, Bistrița

Municipiul Bistrița investește în viitorul comunității prin dezvoltarea infrastructurii educaționale dedicate copiilor de vârstă mică. Prin participarea în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat”, se realizează o nouă unitate de învățământ pentru educație timpurie în Cartierul Subcetate, în baza Proiectului tip „Construire creșă mică”, aprobat prin Ordinul MDLPA nr. 1068/29.07.2021.

Primăria Bistrița, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 131/08.09.2021, a aprobat predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.), pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire și dotare creșă în localitatea Bistrița, cartier Subcetate, județul Bistrița-Năsăud”. Terenul are o suprafață de 3.200 mp și a fost transmis pe bază de protocol.

Ulterior, prin HCL nr. 172/12.07.2022, Municipiul Bistrița a delegat C.N.I. în calitate de structură de implementare a proiectului, în vederea obținerii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15: Educație, Investiția 1, Operațiunea 2.

Noua creșă va putea găzdui 40 de copii, organizați în 4 grupe de câte 10 copii. Clădirea va avea un regim de înălțime parter și va fi împărțită în trei nuclee funcționale: zona administrativă (inclusiv zona de acces), zona pentru copii și zona tehnico-gospodărească. Accesul în clădire va fi separat pentru personal și copii, respectând standardele moderne de siguranță și igienă.

Spațiul exterior va fi amenajat cu zone verzi și locuri de joacă, iar construcția va fi dotată cu panouri fotovoltaice și solare, integrând soluții sustenabile în funcționarea de zi cu zi.

Printre facilitățile interioare se numără: patru dormitoare, două camere de joacă cu vestiare-filtru și grupuri sanitare dedicate, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, precum și spații administrative și tehnico-gospodărești.

Lucrările urmează să fie finalizate până la data de 29 aprilie 2025, valoarea totală a investiției ridicându-se la 12,5 milioane lei (TVA inclus).

Această investiție reflectă angajamentul administrației locale față de educația timpurie și susține dezvoltarea armonioasă a celor mai tineri membri ai comunității bistrițene.