Lucrările de reabilitare și modernizare ale Centrul Cultural Iustin Sohorca au generat un val de reacții critice în spațiul public, nu din cauza finanțării sau a obiectivelor tehnice asumate, ci dintr-un motiv esențial pentru identitatea orașului: culoarea aleasă pentru fațada clădirii.
Deși proiectul este finanțat prin PNRR și vizează eficientizarea energetică, reducerea consumului de energie și scăderea emisiilor de CO₂, noua cromatică a centrului cultural este descrisă de numeroși cetățeni ca fiind rece, impersonală și total nepotrivită pentru o instituție culturală. Mulți o compară cu aspectul unui spital sau al unei clădiri administrative standard, fără nicio legătură cu funcțiunea culturală sau cu specificul centrului civic al orașului.
Criticile vizează și caracterul aparent „copy–paste” al proiectului. Aceeași schemă cromatică este regăsită pe mai multe case de cultură din alte localități, ceea ce ridică semne de întrebare privind adaptarea soluției la contextul local. Potrivit vocilor critice, nu a existat o consultare reală cu arhitecți, urbaniști sau artiști, iar comunitatea nu a fost implicată în luarea unei decizii care afectează imaginea orașului pe termen lung.
Cea mai fermă reacție publică a venit din partea artistului Maxim Dumitraș, care a criticat dur atât alegerea culorii, cât și modul în care s-au desfășurat lucrările. Declarația sa integrală este următoarea:
„Cine doamne a ales culoarea asta? Voi nu vedeți că arată exact ca un spital? Ați întrebat pe cineva înainte să dați vopseaua? Ați întrebat un arhitect, urbanist, artist etc., oameni care au simț estetic și știu ce înseamnă să integrezi niște clădiri în așa-zisul «centru civic»? Vedeți culorile aplicate școlii, primăriei și, în funcție de asta, integrați și casa de cultură.
Veți spune (așa cum ne-am obișnuit) «așa e proiectul». Cu siguranță așa a fost proiectul. Am văzut mai multe case de cultură vopsite la fel în tot felul de comune. Cineva a făcut un proiect și apoi proiectanții (probabil același proiectant) l-au multiplicat copy–paste și l-au livrat mai multor primării.
Asta nu înseamnă că nu puteți schimba soluția (o simplă vopsea), așa cum ați schimbat soluția la pietonal, prin zecile de dispoziții de șantier care au fost mai mult decât o simplă schimbare de culoare (știți bine: micșorarea secțiunii de curgere, renunțarea la micropiloți, bazine disipatoare etc.).
Nu așa se face, domnilor. Înțelegeți odată pentru totdeauna că lucrările care se execută sunt ale întregii comunități. Când îți faci ceva în ocol e treaba ta, dar lucrările publice vizează toți cetățenii. Din acest motiv este nevoie de dezbateri publice, de consultări cu specialiști în domeniu. Nu mai faceți lucrări pe repede înainte doar ca să fie făcute. Primăria este instituție publică, nu firmă privată.
Domnilor consilieri, ce păziți? Ați cerut să vedeți și voi proiectul înainte de implementare? Mai mult, au vopsit și lucrarea în terasit a artistului nostru. Incredibil!”
Declarația artistului readuce în discuție o problemă recurentă în administrația publică locală: lipsa dialogului și a responsabilității față de spațiul public. Deși primăria subliniază beneficiile energetice și de mediu ale proiectului, criticii atrag atenția că modernizarea nu înseamnă doar îndeplinirea unor indicatori tehnici, ci și respect pentru identitatea urbană, patrimoniul artistic și vocea comunității.
Cazul Centrului Cultural „Iustin Sohorca” din Sângeorz-Băi ridică, din nou, o întrebare esențială: pentru cine se fac lucrările publice și cine decide, în lipsa unei dezbateri reale, cum va arăta orașul?
