Centura Bistriței intră în faza studiilor de teren, anunță Gabriel Lazany

Încep studiile de teren în cadrul proiectului centurii ocolitoare a Bistriței. Este parte a drumului de mare viteză Bistrița-Baia Mare și Lotul 2 Bistrița-Dej.
“Dăm start studiilor de teren pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistrița, un proiect esențial pentru îmbunătățirea traficului și creșterea siguranței rutiere.
Parte a studiilor necesare pentru drumul de mare viteză Bistrița – Baia Mare, Lotul 2 Bistrița – Dej includ investigații arheologice, geotehnice, topografice și operațiuni de deminare.
Este un pas important spre o infrastructură modernizată, care va reduce aglomerația și va contribui la dezvoltarea orașului nostru.
Continuăm munca pentru Bistrița și bistrițeni!”, a transmis primarul Bistriței, Gabriel Lazany.


Publică comentariul