CHIUZA: Au furat unelte electrice în valoare de 3000 de euro

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Postului de Poliție Chiuza au pus în aplicare 2 mandate de aducere, pe numele a două persoane, bănuite de comiterea faptei. După audieri, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanelor vizate.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 24/25 septembrie a.c., un tânăr, de 24 de ani, din Chiuza și un bărbat, de 32 de ani, din Șieu Odorhei ar fi sustras din locuința unui bărbat din Piatra mai multe unelte electrice. Ulterior, bunurile, în valoare de aproximativ 3.000 de euro, ar fi fost comercializate de către una dintre persoanele implicate. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit păgubitului, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.

În prezent, cei doi se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 13 octombrie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Chiuza din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, pentru documentarea cauzei și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptei.

Lavinia Petruţ