Circulație închisă pe DJ 154D în Domnești, județul Bistrița-Năsăud, până la finalul anului. Traficul va fi deviat pe rute ocolitoare

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud anunță închiderea circulației rutiere pe Drumul Județean DJ 154D, între km 0+000 și km 0+500, începând cu data de 10 iulie 2025 și până la 31 decembrie 2025, ca urmare a lucrărilor de construcție a unui nou pod în localitatea Domnești, comuna Mărișelu.

Proiectul – intitulat „Construire pod pe DJ 154 D, km 0+155 – Domnești” – este derulat de Consiliul Județean în calitate de beneficiar și vizează modernizarea infrastructurii rutiere din zonă.

Pe durata execuției lucrărilor, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare, în funcție de tipul de vehicul:

  • Pentru traficul ușor, ruta alternativă este: DJ 154 (Domnești) – DJ 172G (Domnești) – drum agricol – DJ 154D
  • Pentru traficul greu, ruta ocolitoare este: DJ 154 (Domnești) – DJ 172G (Domnești) – DN 15A (Sărățel – Herina – Galații Bistriței) – DJ 154D

Pentru siguranța participanților la trafic, a fost întocmit un plan de management al traficului care prevede măsuri speciale aplicabile pe întreaga perioadă a lucrărilor. Traficul va fi dirijat corespunzător, iar șoferii vor fi informați prin indicatoare rutiere corespunzătoare.

Pe traseele afectate vor fi montate:

  • indicatoare de avertizare a pericolului,
  • indicatoare de reglementare (prioritate, interzicere, restricții),
  • indicatoare de orientare și informare,
  • semne adiționale, conform normelor SR 1848-1:2024.

Proiectul de semnalizare rutieră a fost avizat de Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud – Serviciul Rutier.

Autoritățile își cer scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de restricțiile de trafic și solicită înțelegere din partea locuitorilor și a conducătorilor auto, subliniind importanța lucrărilor pentru îmbunătățirea infrastructurii din zonă.