Cod galben de ploi în Bistrița-Năsăud
Administrația națională de meteorologie a emis o avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Interval de valabilitate: 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 06:00
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), grindină, descărcări electrice și izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului.

Meteo.BN: ,,Următoarele ore aduc instabilitate atmosferică accentuată în zonele din nordul şi estul județului, aşa cum am amintit şi dimineață. Evoluția sistemelor este nord-vest – sud-est, primele celule convective făcându-şi apariția în zonele montane.
Din păcate, din datele de acum, în zonele vestice şi sud-vestice ale județului şansele de ploaie sunt reduse”










