Cod portocaliu de ploi torențiale în Bistrița-Năsăud. Avertizarea ANM este valabilă până la ora 23
O avertizare cod galben este în vigoare de la ora până la ora 23:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp, precizează ANM.
O altă avertizare, cod portocaliu, este valabilă în intervalul 12.00 – 21.00. Meteorologii anunţă averse torenţiale în judeţele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău.








