Consiliul Județean Bistrița-Năsăud alocă 300.000 de lei pentru proiecte finanțate prin Legea 350/2005

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat deschiderea sesiunii de selecție a proiectelor care pot beneficia de finanțare nerambursabilă din bugetul județului în anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.

Valoarea totală a fondurilor disponibile este de 300.000 de lei, iar finanțările sunt destinate proiectelor din cinci domenii de interes public: sport, cultură, tineret, protecția mediului și social.

Organizațiile, asociațiile și alte entități eligibile pot depune proiectele în perioada 9–26 iunie 2026, până la ora 13:30, la Registratura Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit administrației județene, ghidurile de finanțare și documentația necesară pentru întocmirea dosarelor sunt disponibile pe portalbn.ro, în secțiunea „Finanțări nerambursabile Legea 350/2005 – anul 2026”.

Reprezentanții Consiliului Județean încurajează organizațiile active în domeniile vizate să profite de această oportunitate pentru implementarea unor proiecte cu impact în comunitate.

Persoanele interesate pot solicita informații suplimentare privind procedura de selecție la numărul de telefon 0263.213.657, interior 143.