.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

Controale pentru combaterea delictelor silvice: Sancțiuni de aproape 25.000 de lei aplicate

În perioada 31 martie-1 aprilie 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat controale și verificări pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud.

 

Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi reprezentanți ai ocoalelor silvice, în scopul combaterii activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În acest sens, au fost oprite și verificate 20 de autovehicule, dintre care 13 transporturi de material lemnos. Totodată, au fost verificate 2 depozite de material lemnos și au fost legitimate 24 de persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în cuantum de 24.580 lei, dintre care 5 pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum de 24.000 lei și 2 conform O.U.G. 195/2002, în cuantum de 580 lei.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a cantității de 9,2 metri cubi de material lemnos, în valoare de 9340 lei.

Publică comentariul