Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a convocat o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai instituțiilor și autorităților locale, pentru a stabili modul de acțiune unitar la nivel județean privind îndepărtarea arborilor care pun în pericol rețelele electrice.
La ședință au participat ing. Istrate Ștețco din partea Gărzii Forestiere Cluj, directorul Dan Pop din partea Distribuție Energie Electrică – Sucursala Bistrița, precum și reprezentanți ai ocoalelor silvice de pe raza județului.
Discuțiile au vizat prevenirea întreruperilor în alimentarea cu energie electrică, provocate de arborii aflați prea aproape de liniile de transport sau distribuție, ori deteriorați din cauza vârstei sau a condițiilor meteo.
Participanții au convenit că arborii situați pe culoarele de protecție ale rețelelor electrice trebuie toaletați sau extrași, pentru a evita afectarea infrastructurii energetice și pentru a asigura siguranța populației.
În urma întâlnirii, s-a stabilit o procedură unitară de intervenție, care să permită acțiuni rapide, eficiente și conforme cu normele silvice și de siguranță.
„Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud va sprijini derularea acțiunilor stabilite, în spiritul cooperării dintre distribuitorul de energie, autoritățile locale și ocoalele silvice, pentru prevenirea unor situații similare în viitor”, a transmis Prefectura Bistrița-Năsăud.




















Leave a Reply