Creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire (sau Ziua Cucului)

Buna Vestire sau Ziua Cucului este cunoscută în popor și ca Blagoveștenia.

Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, zi de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni.

În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria, din Nazaret, crescută în templu până la vârsta de 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Fiul Său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil, sărbătorit la 26 martie.

Anul acesta pică în timpul Postului Paştelui şi este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte.

Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbăto­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din apus, precum cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.

În popor, departe de sensul ritualului creștin, există tradiția sărbătoririi cucului. În preajma echinocțiului de primăvară, moment de răscruce al naturii, când se întorc păsările călătoare, se pot face predicții cu privire la starea vremii. În anumite zone ale țării, este obligatoriu să ai bani în buzunar în această zi. Căci orice cântat al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug. Prin urmare, dacă auzi cucul, aruncă un bănuț în direcția din care se aude. Dacă pasărea îți cântă drept în față, e semn bun.