Cristian Nicula: Voi solicita o confirmare oficială referitor la consumul de droguri în școli
Referitor la consumul de stupefiante în anumite instituții de învățământ din Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, inspectorul școlar general a precizat:
Din discuţiile cu reprezentanţi ai unităţilor UPU din judeţ mi s-a confirmat faptul că în ultimele luni de zile nu au fost cazuri de elevi sub influenţa consumului de droguri care să aibă nevoie de îngrijiri în cadrul Unităţilor de Primiri Urgenţe din judeţ. Luni o să solicit o confirmare oficială în acest sens după care o să revin cu datele primite.
 Apreciem ca fiind de un real ajutor acţiunile din ultima perioadă ale DIICOT în ceea ce priveşte destructurarea unor reţele care se ocupau cu distribuirea de substanţe interzise.
Acesta a mai punctat:
Mulţumesc presei pentru relatarea obiectivă a situaţiei şi am încredere că eforturile conjugate ale tuturor vor face ca tânăra generaţie să fie cât mai puţin expusă acestui flagel.
Lavinia Petruț