Daniel Suciu: Iuliu Maniu este un reper peste vremuri
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul social-democrat a precizat:
Iuliu Maniu este un reper peste vremuri și i-am onorat memoria, moștenirea și principiile. M-am bucurat să fi contribuit la amplasarea bustului marelui om politic lângă ale celorlalte personalități ale acestui neam și să fiu gazdă a evenimentului, mai ales că inițiativa a aparținut unui bistrițean, Liviu Petrina. Și am îmbrățișat-o imediat, pentru că locul lui Iuliu Maniu este aici, în clădirea pregătită pentru un dictator comunist dar devenită casă a democrației.









