Diana Morar: Ministrul Educației, Ligia Deca, va veni la Bistrița
Am început sesiunea parlamentară, pe lângă ședințele de plen și discuțiile cu colegii, cu o întâlnire de lucru foarte importantă cu doamna ministru al Educației, Ligia Deca, a transmis deputatul liberal Diana Morar.
Conform acesteia, subiectele principale abordate au inclus calendarul de implementare a legilor educației, prin adoptarea de norme subsecvente, hotărâri de guvern și ordine de ministru.
Am dezbătut și prioritățile legislative din domeniu pentru noua sesiune parlamentară, pe care le-am inclus în agenda mea de activități. În contextul actual, al creșterii fenomenului consumului de droguri în școli, campaniile de prevenire, combatere și conștientizare a efectelor este una dintre temele comune de interes. I-am prezentat doamnei ministru o serie de propuneri, multe reieșite din discuțiile permanente cu cadrele didactice din județul Bistrița-Năsăud. A fost o discuție foarte utilă, la finalul căreia i-am lansat și invitația de a veni în județul nostru, unde avem școli de elită și dascăli extraordinari. Ligia Deca a acceptat imediat propunerea mea, pe care o vom concretiza în scurt timp cu o vizită de lucru in Bistrita-Năsăud. Îi mulțumesc pentru deschidere și o asigur de tot sprijinul meu, ca deputat și în activitățile comisiei de învățământ din Camera Deputaților.







