DIPȘA: Un bărbat a amenințat cu moartea o femeie. Acesta s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict la o familie din Dipșa.
O femeie a sesizat faptul că în timp ce se afla la locuința comună împreună cu soțul acesteia, un bărbat de 40 de ani, pe fondul consumului de alcool, i-ar fi adresat amenințări cu moartea, provocându-i o stare de temere.
În acest caz a fost evaluată situația constatându-se că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de amenințare.
fotografie cu caracter ilustrativ










