Ediția a doua a Festivalului de Arte Vechi Bistrița

Timp de 4 zile, în perioada 23 – 26 iunie 2022,  inima cetății Bistriței va pulsa cu concerte de muzică veche, expoziții de artă, ateliere, târg de meșteșuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetății și multe alte surprize cu iz de început de Evul Mediu. Concertele de muzică veche avându-i ca protagoniști pe Narcisa Brumar – soprană și Caius Hera – teorbă, Cimpoierii din Transilvania și Peregrinii, dansuri renascentiste cu grupul Nosa, expoziții de artă, ateliere meșteșugărești, dialoguri libere despre restaurare și valorizarea inteligentă a patrimoniului cu experții Petrus Italus Trust – Alianta pentru patrimoniul bistritean și Liceul de Arte ,,Corneliu Baba” Bistrița, târgul de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud, au transmis organizatorii.

În multe orașe europene, precum Utrecht, Bruges, Innsbruck, York, Regensburg, etc. dar și pe alte continente, festivalurile de arte vechi sunt o atracție pentru consumatorii de cultură, care și-au făcut un obicei din a face turism în jurul unor astfel de evenimente.
,,Bistrița are o istorie, tradiţie şi cultură impresionante, care-i definesc potențialul turistic și care, alături de servicii, poate juca un rol hotărâtor în dezvoltarea durabilă. Pornind de la aceste premise, Asociația Culurală Bistrița Medievală vă propune un eveniment menit să valorifice, în mod inteligent, resursele culturale materiale și imateriale ale cetății Bistriței, devenind un reper pentru consumatorii de acest gen de cultură din Europa și contribuind la dezvoltarea sustenabilă a orașului nostru”, au anunțat organizatorii Festivalului de Arte Vechi Bistrița.
Programul complet al festivalului va putea fi accesat online pe website-ul bistritamedievala.ro.
287558198_957347831708897_4201631193737419550_n-725x1024 Ediția a doua a Festivalului de Arte Vechi Bistrița