Ești interesat? Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a scoate un post de auditor

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu sediul în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, organizează concurs de recrutare în baza art.VII alin.(3) lit.b) din O.U.G. nr.156/2024 și art.VII alin.(7), art.XI din O.U.G. nr.121/2023, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână de:
-
auditor, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul audit public intern – 1 post.
-
Condiţii de participare la concurs:
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice (conform anunțului de concurs);
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
- nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
- nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
-
Condiţii pentru ocuparea postului:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de știință – știinte economice;
- vechime minimă în specialitatea studiilor necesară pentru ocuparea funcţiei publice: 7 ani.
Concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă constă în 3 probe succesive, după cum urmează:
-
verificarea eligibilităţii candidaţilor – în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor de înscriere;
-
în data de 10.03.2025, ora 12:00 – proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă;
-
interviul, în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor – în termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului la proba scrisă.
Probele concursului de recrutare se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița Piața Petru Rareș nr.1.


Publică comentariul