FOTBAL FEMININ: Gloria debutează în noul sezon pe teren propriu, în compania formației ACS Ladies Târgu Mureș
Gloria întâlnește în 26 august, pe teren propriu, ACS Ladies Târgu Mureș, în prima etapa a noului sezon compețional.
În acest sezon intra în competiție opt echipe:
Gloria 2018 Bistrița-NăsăudAsociaţia Club Sportiv Banat Girls ReşiţaAsociaţia Club Sportiv Ladies Târgu MureşAsociaţia Fotbal Club Universitatea Olimpia ClujAsociaţia Futball Klub Csikszereda Miercurea CiucClub Sportiv Municipal AlexandriaClubul Sportiv Academia de Fotbal Gheorghe HagiSocietatea Sportivă Universitară Politehnica Timişoara
Cele 8 echipe participante în competiție vor juca tur-retur rezultând un total de 14 meciuri. La finalul returului, primele 4 echipe clasate se vor califica în Play-Off, in timp ce ultimele patru clasate vor juca în Play-Out. Atât meciurile din Play-off cât și cele din Play-Out se vor disputa în sistem tur-retur de două ori, adică 12 meciuri. În total, în sezonul 2023/2024 se vor disputa 26 partide.
Călin Svoboda a declarat:
Va fi un sezon dificil pentru că toate echipele din Liga 1 sunt puternice. Sunt mulțumit de tragerea la sorți însă oricare ar fi fost ordinea în care jucam în campionat am fi avut parte de meciuri grele, extrem de disputate. Mă bucur că vom debuta acasă, în fața propriilor suporteri, pe care îi așteptăm alături de noi în 26 august.
Liga 1 Feminin va putea fi urmărită și în acest sezon pe FRF.tv și PRO Arena. Două jocuri din campionat vor fi transmise în direct în fiecare etapă.








