Un incendiu izbucnit în această dimineață într-o anexă gospodărească din localitatea Spermezeu a mobilizat Stația de Pompieri Beclean și echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Spermezeu. Potrivit informațiilor transmise de ISU Bistrița-Năsăud, focul se manifesta generalizat la sosirea echipajelor, însă nu au fost raportate victime.
Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuința aflată în apropiere, iar misiunea este în continuare în dinamică. Deși anexei i-au fost cauzate pagube însemnate, autoritățile confirmă că nu există risc de propagare.
Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, a transmis un mesaj de mulțumire pentru intervenția echipajelor și sprijinul comunității:
„Intervenție a SVSU al Comunei Spermezeu la prima oră a dimineții, în jurul orei 7:30, la o anexă a unei gospodării din localitatea Spermezeu. Mulțumesc colegilor și comunității pentru implicare. Mulțumim lui Dumnezeu că focul a fost stins înainte să ajungă la locuință. Doamne ajută și numai bine tuturor!”, a declarat edilul.
Cauzele incendiului urmează să fie stabilite de către specialiști.





















Leave a Reply