(FOTO) Lucrările de la Ambulatoriul Spitalului Orășenesc din Beclean sunt aproape de finalizare

Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean sunt aproape de finalizare.

„Lucrările de reabilitare și modernizare a Ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean sunt aproape de finalizare. O bună parte din dotările ultramoderne care completează actul medical au ajuns deja și vor fi puse în funcțiune.

Chiar azi, 13 Iulie, au fost livrate echipamente moderne pentru terapia specifică de recuperare – Balneofizioterapie. Totodată, Ambulatoriul se bucură de un Computer Tomograf de ultimă generație pentru care urmează să fie făcute toate demersurile necesare autorizării și punerii în funcțiune, iar toate cabinetele medicale sunt dotate cu ecografe performante.

Toate aceste dotări aduc după sine o creștere a calității actului medical, drept dovadă faptul că medicii devin interesați de Spitalul din Beclean. Chiar zilele acestea a fost angajat la Spitalul Orășenesc Beclean un bun medic specialist de Anestezie și Terapie Intensivă.

Apreciem totodată buna activitate a managerului Spitalului Orășenesc Beclean, Bogdan Tușa, precum și a tuturor cadrelor medicale care au gestionat cu bine această perioadă dificilă. 

Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. Continuăm munca în toate sectoarele!”, transmite primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.