Frasinul construiește o mega arenă în inima Olteniei
Compania bistrițeană Frasinul, în asociere cu SSAB-AG, vor construi Complexul Sportiv al Tineretului, în Craiova, investiție în valoare de 222 milioane de lei. Este vorba despre o sală cu peste 8.000 de locuri pentru toate sporturile, inclusiv un velodrom indoor unic în țară.
Potrivit BistrițaBusiness.ro, companiile SSAB-AG și Frasinul, vor construi Complexul Sportiv Tineretului din Craiova, pe amplasamentul vechiului stadion, demolat anul trecut.
Contractul de execuție a fost semnat luna aceasta, valoarea investiției ajungând la 222 milioane de lei. Constructorii au la dispoziție 38 de luni pentru a finaliza lucrările.
Arena multifuncțională este de dimensiuni impresionante, arată spectaculos și este prevăzută, conform euroolteniainfo.com, cu o sală cu o capacitate de peste 8.000 de locuri pentru toate sporturile, inclusiv un velodrom indoor unic în țară. Acesta va fi amenajat în conformitate cu standardele competiționale ale Uniunii Internaționale de Ciclism.
Complexul va avea, pe lângă velodrom, și o pistă de atletism pentru competiții de nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și o zonă pentru concerte și alte manifestări artistice. Va fi pregătită pentru competiții de atletism, ciclism, volei, baschet, tenis sau handbal.
Acesta va mai avea vestiare, săli de antrenament și tratament pentru sportivi, magazine și locuri de parcare. Construcția va avea subsol, parter și trei etaje și se va întinde pe 34.000 de metri pătrați.
Publică comentariul