.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO)

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și pompierii voluntari din cadrul SVSU Rodna și Șanț intervin în localitatea Rodna la un incendiu izbucnit la o casa de locuit.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, persoanele care locuiau în casă, doi copii și doi adulți s-au autoevacuat în condiții de siguranță.

Când echipajele de intervenție cu autospecialele de stingere au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, la întreg acoperișul, o suprafață de circa 150 mp și amenința să se extindă la clădirile învecinate – case de locuit și anexe gospodărești. Pompierii militari si voluntari au acționat pentru protejarea vecinătăților, concomitent cu localizarea și lichidarea focarelor.
După aproximativ 10 minute incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră și jumătate. În urma cercetărilor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de amplasarea materialelor care se aprind ușor (combustibile) în apropierea coșului de fum.

1-37-238x300 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO) 2-30-169x300 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO) 3-23-204x300 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO) 4-18-300x225 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO) 5-13-300x225 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO) 6-10-300x225 Incendiu în Rodna. Un acoperiș de 150 mp al unei case a luat foc (FOTO/VIDEO)

Publică comentariul