O companie din Turcia, activă în industria automotive și care operează deja o unitate de producție în municipiul Dej, și-a exprimat interesul pentru realizarea unei noi investiții în orașul Beclean, în cadrul Parcul de Specializare Inteligentă Beclean.
Potrivit informațiilor prezentate de Nicolae Moldovan, în prezent patru companii au contractat deja spații în parc. Cea mai consistentă dintre aceste investiții aparține firmei din Turcia, care produce în prezent componente din plastic pentru industria auto la Dej, urmând ca la Beclean să dezvolte o activitate de producție diferită.
În cadrul proiectului sunt prevăzute șase loturi finanțate prin granturi de câte 1,5 milioane de euro, acordate pentru dezvoltarea de noi capacități industriale. Conform estimărilor administrației locale, funcționarea completă a parcului ar putea genera peste 500 de locuri de muncă.
Lucrările de realizare a infrastructurii vor fi derulate de autoritatea locală, licitația pentru aceste servicii aflându-se în desfășurare. Reprezentanții companiei din Turcia și-au manifestat, totodată, interesul pentru concesionarea a încă două loturi suplimentare, ceea ce ar putea conduce la extinderea investiției inițiale.
Pe lângă această companie, alte patru firme din județul Cluj și-au exprimat interesul pentru concesionarea de terenuri în Parcul de Specializare Inteligentă Beclean. Proiectul are ca obiectiv stimularea dezvoltării economice și a inovării la nivel regional, prin atragerea de investiții și susținerea mediului antreprenorial, atât local, cât și internațional.
Parcul beneficiază de o finanțare de 1,95 milioane de euro, asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, fonduri destinate dezvoltării infrastructurii moderne. În plus, este prevăzut un buget pre-rezervat de 7,5 milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii rezidente.
Amplasat pe o suprafață totală de 47.359 mp, Parcul de Specializare Inteligentă Beclean va fi organizat în cinci loturi, cu suprafețe cuprinse între 3.124 mp și 6.043,05 mp, oferind condiții adaptate pentru diverse tipuri de activități economice și industriale.






















Leave a Reply