Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu

Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu

Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița a transmis că astăzi s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu, pentru a discuta despre ultimele pregătiri în vederea reluării cursurilor, din 5 septembrie, în cele mai bune condiții.

,,La școlile care nu se află în reabilitare, au fost soluționate toate situațiile care ar fi putut pune probleme. Am fost și în teren pentru a vedea câteva unități. Intervențiile pentru reparații curente și igienizare au fost efectuate, iar spațiile dedicate procesului educativ sunt gata să-i primească pe elevi și profesori. Suma alocată investițiilor în infrastructura didactică este de aproximativ 60 milioane de lei, dar așteptăm deschiderea unor linii noi de finanțare pentru alte proiecte dedicate unităților de învățământ” – Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.

Obiectivele aflate în reabilitare și modernizare, unde e încă necesară desfășurarea unor cursuri în schimburi, au, la acest moment, următoarele stadii de realizare a investițiilor:

  • Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” (corpurile A, B, C) – 30%;
  • Colegiul Național „Liviu Rebreanu” (corp A) – 40%;
  • Liceul de Muzică „Tudor Jarda” – 60%;
  • Liceul Tehnologic de Servicii – 60%;
  • Școala Gimnazială nr. 1 – 76%
304742485_540217027907386_8704063522729116089_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
304750108_540216717907417_133396838071348595_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
304785023_540216927907396_7183883415269432958_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
304853248_540216961240726_5248033731006474723_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
304910742_540216954574060_296617323886956590_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu

Anterioară
Următoare

,,Disconfortul elevilor, părinților și cadrelor didactice creat de șantierele de la Gimnazială 1 și Liceul de Servicii va lua sfârșit în prima jumătate a anului viitor, atunci când procesul educațional va fi reluat în școli modernizate. Pe de altă parte, deficitul de spații în creșe, grădinițe și școli își va găsi rezolvare și prin amenajarea unor suprafețe suplimentare, ce vor fi disponibile la finalizarea lucrărilor de reabilitare a unor unități”, a transmis Ioan Turc.

Pe componenta Smart, școlile și liceele din Bistrița au fost dotate cu echipamente digitale noi, necesare unui proces didactic modern, de care beneficiază 520 de clase. Astfel, în 2022, municipalitatea a pus la dispoziție:

  • 594 de laptop-uri;
  • 10 sisteme desktop cu monitor;
  • 84 de sisteme all-in-one;
  • 188 de camere web;
  • 332 de camere web pentru videoconferință;
  • 259 de proiectoare;
  • 66 de ecrane proiecție trepied;
  • 242 ecrane proiecție perete;
  • 196 de table interactive;
  • 90 de routere wireless;
  • 3230 de tablete pentru uz școlar.

,,Vom sprijini, în continuare, orice demers menit să asigure un nivel ridicat al actului didactic în școlile din municipiu, condiție esențială pentru creștere economică și bunăstare în comunitate”, a mai spus Ioan Turc.

305013111_540216714574084_3488275993523984402_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
305275238_540216837907405_8690657480716707883_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
305178971_540216727907416_521194303195174960_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
305104720_540216851240737_7841978789466260197_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu
305020382_540216821240740_2118919278161838149_n-768x576 Ioan Turc s-a întâlnit cu directorii creșelor, grădinițelor și unităților de învățământ gimnazial și liceal din municipiu

Anterioară
Următoare