Ioan Zăgrean cere demisia conducerii PNL Bistrița-Năsăud!

Ioan Zăgrean cere demisia conducerii PNL Bistrița-Năsăud!

„Patru runde de alegeri, patru înfrângeri! Demisii de onoare nu există în PNL Bistrița-Năsăud?

Un om politic trebuie să aibă demnitate! Mai ales un liberal! Ionel Brătianu spunea: „Cu un moral scăzut, nu poţi să faci o organizaţiune sănătoasă de partid.”

Cum să ai o organizație sănătoasă în Bistrița-Năsăud când ai ascuns medicamentele doctrinare? Când te-ai preamărit, fără acordul PNL național, în pragul nopții într-o funcție care te depășește?
Cum să menții o organizație sănătoasă când ai exclus din partid președinți de organizații locale, membri simpli de partid, când ai dizolvat Biroul Politic Municipal Bistrița?

Cum să asiguri sănătatea organizației PNL Bistrița-Năsăud când tu te declari „conservator”, apărător al credinței și familiei, copiind cuvânt cu cuvânt lozinci suveraniste?

Cum să susții sănătatea unei organizații județene când ai făcut campanie electorală pentru Crin Antonescu doar în ultimele două zile iar pentru Nicușor Dan…o zi? Una! 1!

Adevărul activității actualei conduceri a PNL Bistrița-Năsăud la ultimele patru runde de alegeri este catastrofal!
Alegeri parlamentare – pierdute!
Alegeri prezidențiale 2024 – pierdute!
Primul tur alegeri prezidențiale 2025 – pierdut!
Al doilea tur alegeri prezidențiale – pierdut!
Bistrița-Năsăud este singurul județ din Ardeal unde a câștigat George Simion!

În condițiile în care la alegerile locale, actuala conducere a dizolvat Organizația Municipală pentru că a pierdut fotoliul de primar la o diferență de 8 (opt) voturi!

Putem afirma că la alegerile prezidențiale 2025, actuala conducere PNL BN a dorit ca George Simion să câștige! Astfel, Ilie Bolojan nu mai ajungea prim-ministru și pierdea la congres conducerea partidului in favoarea „conservatorilor”.

Cât fariseism să deții în suflet să postezi acum: Felicitări președintelui României, Nicușor Dan!

În Bistrița-Năsăud, PNL a ajuns un partid de locul 3-4!
Se impune demisia întregului Birou Politic Județean!

Aveți onoare, domnilor! Dacă sunteți liberali!
Dacă sunteți „conservatori”, cerem conducerii PNL de la nivel național să ia măsuri urgente și să salveze credința în liberalism a celor care susțin onest această doctrină istorică!”

– Ioan Zăgrean