.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

IPJ Bistrița-Năsăud a dispus măsuri suplimentare de siguranță în apropierea sărbătorilor

Ca de fiecare dată, premergător sărbătorilor de iarnă, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud sunt dispuse măsuri suplimentare, pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol, semnalate prin 112.

Astfel, în această perioadă, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică verificările cu privire la deținerea, depozitarea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice. În acest sens, reamintim faptul că, persoanele fizice pot folosi doar articole pirotehnice de distracție foarte mici, din categoria I și care nu pun în pericol sănătatea cetățenilor.

În ceea ce privește siguranța rutieră, a fost suplimentat numărul echipajelor care acționează pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate, centrelor comerciale, dar și pe sectoarele de drum care fac legătura cu stațiunile turistice și sunt înregistrate valori mari de trafic.

Polițiștii recomandă celor care urmează să parcurgă un traseu mai lung să se informeze din timp cu privire la starea drumurilor. Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române va transmite permanent informații actualizate cu privire la situația drumurilor și va indica rute ocolitoare în cazul restricționării sau blocării circulației pe anumite sectoare de drum din cauza unor fenomene meteo.

În tot județul, polițiștii rutieri vor fi în stradă, zilnic, pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum și pentru fluidizarea circulației, evitarea blocajelor și prevenirea unor accidente rutiere.

Zonele aglomerate, precum târgurile de Crăciun, proximitatea marilor magazine și piețele sunt, de asemenea, avute în vedere, iar polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente negative. Totodată, recomandă cetățenilor ca atunci când se află în zone aglomerate să acorde o atenție sporită obiectelor de valoare, în special genților și portofelelor.

În ceea ce privește măsurile dispuse în contextul prevenirii și limitării infectărilor cu Sars-Cov-2, menționăm faptul că au fost suplimentate efectivele care efectuează verificări pe această linie. Având în vedere că tot mai multe persoane se reîntorc din străinătate, din zonele pentru care se impune măsura carantinării, au fost suplimentate efectivele care verifică respectarea restricțiilor impuse. Atragem atenția cu privire la faptul că, nerespectarea acestei măsuri este sancționată contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă de la 1000-5000 de lei. Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, vă recomandăm în continuare prudență, evitați zonele aglomerate, respectați măsurile de protecție individuală și purtați mască de protecție.

Publică comentariul