Lucrări noi la pasajul subteran din Decebal

În proiectul “Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (circa 14,2 milioane de euro), din care face parte și pasajul pietonal subteran din Piața Decebal, vor fi introduse o serie de lucrări suplimentare.
În proiectul de hotărâre se specifică:
”Pentru siguranța circulației mijloacelor de transport în comun este necesară modificarea sensurilor giratorii de pe str. Gării, b-dul Decebal, str. Andrei Mureșanu și str. Năsăudului și înlocuirea bolarzilor care despart cele două benzi de circulație cu marcaje transversale de culoare roșie peste care se marchează pictograma BUS și o săgeată care indică sensul de mers, precum și marcarea cu vopsea albă a pictogramei BUS pe banda dedicată transportului în comun, iar stațiile de autobuz se vor marca prin aplicarea marcajului transversal pentru stații de autobuze.
Pentru sporirea siguranței pietonilor și bicicliștilor, trecerile de pietoni se marchează cu vopsea bicomponentă de culoare roșie și se renunță la stâlpișorii care delimitează pistele de bicicliști de partea carosabilă.
Pentru asigurarea unei imagini urbane superioare din punct de vedere estetic, puțurile lifturilor de la suprafața străzii se vor realiza din structură metalică, iar închiderile perimetrale din sticlă securizată cu protecție.
Pentru alimentarea cu energie electrică a celor 4 scări rulante care sunt prevăzute a se instala la pasajul pietonal Decebal este necesară majorarea sporului de putereși redimensionarea coloanei electrice principale de alimentare a tabloului electric general și modificarea tabloului electric general.
Datorită faptului că nu a fost necesară relocarea rețelelor de gaze naturale presiune redusă de pe str. Gării, se renunță la devierea acestor rețele de gaze de pe str. Gării”.


Publică comentariul