Luni, 27 februarie, începe Postul Paștelui, cel mai lung din cele patru posturi de peste an

Postul Paştelui începe pe data de 27 februarie și are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care are loc pe data de 16 aprilie 2023.

Postul Paștelui este cel mai lung și cel mai aspru de peste an. Pe lângă restricțiile alimentare, în Postul Mare, potrivit scrierilor bisericești nu se organizează petreceri la care se dansează, inclusiv nunți sau botezuri.

Postul Paștelui începe luni, 27 februarie 2023 și durează până sâmbătă, 15 aprilie 2023, inclusiv. În această perioadă credincioșii care doresc să țină post nu ar trebui să consume alimente de dulce cum ar fi lapte, ouă, unt, brânză sau carne, mai exact produse care conțin proteine de origine animală.

De asemenea, în mai multe zile se ține post negru. În primele două zile, 27 și 28 februarie se ține post complet, adică nu se mănâncă nimic. Cei care nu pot să reziste pot gusta seara puțină pâine și pot bea apă. În săptămâna Patimilor se ține de asemenea post negru, în afara zilei de joi. Miercuri se pot mânca seara, după oficierea Liturghiei Darurilor, pâine și legume.

În perioada Postului Paștelui există și două dezlegări la pește: pe 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri și pe 9 aprilie 2023, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Credincioșii care țin post ar trebui să rostească o rugăciune la începutul acestei perioade. Aceasta se regăsește în cartea de cult numită Molitfelnic:

Postul Paştelui ne aminteşte, prin durata lui de 40 de zile, de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, atunci când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Pentru credincioșii catolici Postul Mare are loc în perioada 22 februarie- 8 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *