Măsuri de prevenire a extinderii incendiilor de vegetație
Având în vedere faptul că în ultima perioadă s-au produs mai multe incendii de vegetație, pe lângă intervenția la fața locului în sprijinul autorităților în zonele afectate, jandarmii montani Colibița, Piatra-Fântânele și Rodna au executat în aceste zile mai multe acțiuni specifice de prevenire în rândul turiștilor aflați în această perioadă în zona montană.
Pe timpul acestor acțiuni au fost constatate și încălcări ale prevederilor legale ca urmare au fost aplicate și trei avertismente scrise privind nerespectarea măsurilor legale pentru aprinderea focului în fondul forestier, respectiv pentru desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate.
Tot la acest sfârșit de săptămână au mai fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 1.800 de lei pentru abateri de la legislația legală în vigoare privind cerșetoria, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii, intrarea cu autovehicule în fondul forestier și pescuit fără permis.
Pentru a evita izbucnirea unor incendii dar și pentru protecția mediului înconjurător trebuie respectate prevederile Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic, care reglementează aceste activităţi desfãşurate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Vă reamintim faptul că puteți desfășura activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens, care aparțin domeniului public ori privat.
De asemenea vă recomandăm să respectați regulile de bază atunci când vă aflați în natură:
- Nu aprindeți focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii. Aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 2.000-5.000 de lei. (Legea nr. 171 din 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, art. 9, lit. b)






Anterioară
Următoare










