Minivacanța de Sfânta Maria, sub supravegherea polițiștilor din Bistrița-Năsăud. Amenzi de peste 100.000 de lei

În perioada 15–17 august, aproape 450 de polițiști au fost mobilizați în județul Bistrița-Năsăud pentru menținerea ordinii publice și prevenirea incidentelor.

În cele trei zile de minivacanță, oamenii legii au intervenit la aproape 170 de evenimente, dintre care 149 au fost semnalate prin numărul de urgență 112. Au fost înregistrate 89 de infracțiuni: 57 contra persoanei, 11 contra patrimoniului și 10 la regimul siguranței rutiere. Nouă persoane bănuite de comiterea unor fapte penale au fost prinse în flagrant.

Polițiștii au aplicat 386 de sancțiuni: 165 de avertismente și 221 de amenzi, valoarea totală depășind 103.000 de lei. Totodată, au fost reținute 25 de permise de conducere – 9 pentru depășirea vitezei legale și 3 pentru consum de alcool – și retrase 22 de certificate de înmatriculare pentru nereguli tehnice.

Pe drumurile naționale, peste 60 de polițiști rutieri au acționat pentru fluidizarea traficului și reducerea riscului de accidente grave. Echipajele au folosit radare, aparate etilotest și dispozitive pentru depistarea consumului de substanțe interzise, iar pe traseele spre stațiunile turistice au monitorizat atent circulația.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud transmite că acțiunile vor continua și în perioada următoare, cu prioritate pe linia siguranței rutiere, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.