MIS GRUP: Problema drumului care leagă comuna Rodna de Măgura Ilvei reprezintă o situație semnalată Primăriei încă din timpul lucrărilor
Alunecarea de teren care a provocat surparea unei părți a Drumului Comunal Rodna – Măgura Ilvei este una veche și a fost cunoscută de Autoritățile comunei Rodna, MIS Grup făcând note de constatare și propunând soluții tehnice din timpul lucrărilor de modernizare a infrastructurii, tocmai pentru a preîntâmpina această situație. Primăria Rodna nu le-a pus în aplicare, reziliind contractul, însă Primăria Măgura Ilvei, care a primit la rândul său notificare, a acționat, realizând lucrările de consolidare pe un sector similar, se arată în comunicatul MIS Grup.
Pe de altă parte, reprezentanții societății mai sus menționate precizează că la baza alunecărilor de teren din zonă stau și lucrări neautorizate care au fost făcute la piciorul taluzului (parte inferioară a drumului) de către o persoană privată. Porțiunea de teren a fost notificată de către constructor, întrucât proprietarul terenului de sub drum a excavat pământul: 
Facem cunoscut faptul că în anul 2021 Primăria Rodna a intervenit pe drumul în cauză cu alte tipuri de lucrări fără a cere acordul constructorului, astfel că lucrările efectuate de compania MIS Grup și-au pierdut termenul de garanție. Din păcate, situația unui proiect, din nou este un subiect de presă, în ciuda faptului că toate aceste probleme au fost notificate în scris Primăriei Rodna și prezentate în ședința Consiliului Local Rodna din data de 28.12.2021 care poate fi accesată la linkul următor .
mis-1-300x251 MIS GRUP: Problema drumului care leagă comuna Rodna de Măgura Ilvei reprezintă o situație semnalată Primăriei încă din timpul lucrărilor
În loc de eiplog
Încheiem prin a semnala faptul că până în anul 2023  pentru lucrările de reabilitare efectuate la Drumul Comunal Rodna – Măgura Ilvei compania MIS Grup nu a încasat sumele aferente lucrării facturate în anii 2020 și 2021.