Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA: Bistrița-Năsăud a fost gazda programului de pregătire a femeilor din OFSD
Timp de două zile, județul Bistrița-Năsăud a fost gazda programului de pregătire dedicat femeilor în politică, coordonat de Maria Lazăr, secretarul general al Organizației Femeilor Social Democrate.

Au fost prezente femei social-democrate din:
Satu MareSălajClujBihorMureșAlbaHarghitaBistrița-Năsăud

Secretarul de stat MDLPA, Monica Săsărman a ținut să precizeze:
S-au reactualizat valorile social-democrației, impactul măsurilor social- democrate asupra dezvoltării socio – economice a comunităților și provocările candidaților_femei la alegerile din anul 2024. În mesajul transmis participantelor, atât de președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, social democrat cu rezultate notabile în administrația județeană, cât și de Gabriel Lazany, candidatul social-democrat pentru funcția de primar al Municipiului Bistrița, au subliniat trei lucruri: munca pentru cetățean, respectul pentru acesta și prioritățile comunității. Acestea sunt valori și principii fundamentale. Experiența în administrație și politică a primarului Nicolae Moldovan și a vicepreședintelui Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a fost pe deplin valorificată. Mulțumim specialiștilor din cadrul Fundatiei Friedrich-Ebert-Stiftung pentru îndrumare și sprijin!







