MUREȘENII BÂRGĂULUI: A scăpat teafăr după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de elecricitate
Pompierii militari de la Stația de Pompieri Prundu Bârgăului au intervenit în localitatea Mureșenii Bârgăului la un accident rutier în care a fost implicat un bărbat care a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate.

La locul solicitării a fost direcționat și echipaj de la furnizorul de energie electrica.
Ca prin minune, conducătorul auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice până la îndepărtarea firelor electrice de pe carosabil, a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.










