Noaptea Cercetătorilor Europeni la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023 o serie de ateliere la care sunt așteptați în special cei tineri.
Înscrierile pentru ateliere se fac în perioada 25 -28 septembrie, între orele 10-12, la telefon: 0263211063).
Prin obiectele pe care le păstrează, muzeul dezvăluie povești spectaculoase și dovezi valoroase. Mintea umană a reușit prin descoperire, invenție și tehnică să modeleze ce ne înconjoară pentru o viață mai bună. În 29 septembrie 2023 vă invităm să descoperiți sunet, lumini, umbre, culoare, formă, mișcare, ritm prin intermediul unor obiecte de muzeu care să vă apropie de gesturile și energia celor care le-au creat, transmit reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
m1-165x300 Noaptea Cercetătorilor Europeni la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Activitățile propuse vor valorifica obiecte ale celor patru secții din cadrul Muzeului Bistrița: Artă, Istorie, Etnografie și Științe Naturale.