Noi verificări pentru prevenirea inundațiilor în patru comune din județ. Prefectura a impus măsuri urgente
Comisia mixtă coordonată de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a continuat în această săptămână acțiunile de verificare în teren privind reducerea riscului de inundații, în comunele Ciceu-Mihăiești, Petru Rareș, Ciceu-Giurgești și Negrilești. Potrivit autorităților, scopul controalelor este identificarea și remedierea problemelor care pot favoriza producerea unor inundații, înainte ca acestea să genereze pagube.
În comuna Ciceu-Mihăiești, cursurile principale de apă au fost găsite în parametri stabili, însă inspectorii au constatat că, în zona unor podețe și poduri rutiere, secțiunea de scurgere este puternic diminuată din cauza acumulărilor de mâl, pietriș, vegetație și deșeuri. Aceste obstacole pot îngreuna evacuarea apelor în cazul unor precipitații abundente.
La Reteag, în comuna Petru Rareș, administrația locală a implementat măsuri de monitorizare și avertizare prin instalarea de panouri informative și sisteme de supraveghere video. Cu toate acestea, verificările au scos la iveală existența unor depozitări ilegale de deșeuri, inclusiv moloz, azbociment și resturi menajere voluminoase, abandonate chiar în apropierea zonelor marcate cu avertismente privind sancțiunile aplicabile.
În comuna Ciceu-Giurgești, tronsoanele principale ale cursurilor de apă au fost găsite curate și fără acumulări importante de deșeuri plastice. Specialiștii atrag însă atenția asupra vegetației excesive din albie, în special a lăstărișului și a sălciilor netoaletate, care pot favoriza blocarea viiturilor în zona podurilor și podețelor.
O situație bună a fost constatată la Negrilești, unde rigolele betonate de pe străzi sunt întreținute corespunzător, iar lucrările de consolidare a malurilor se află într-o stare foarte bună. În schimb, pe sectoarele neamenajate ale cursurilor de apă, vegetația s-a dezvoltat semnificativ și contribuie la îngustarea albiei minore.
În urma verificărilor, primăriile au primit termene clare pentru eliminarea depozitelor clandestine de deșeuri, igienizarea malurilor, toaletarea vegetației invazive și decolmatarea urgentă a podețelor unde au fost identificate probleme.
Reprezentanții Instituției Prefectului subliniază că prevenirea inundațiilor este o responsabilitate comună, care implică atât autoritățile, cât și cetățenii. Aceștia reamintesc că întreținerea șanțurilor și a zonelor din jurul gospodăriilor contribuie direct la siguranța întregii comunități.
Verificările prin sondaj vor continua în toate localitățile județului până la sfârșitul lunii iunie.










