Larissa Nusser (24 de ani), campioană mondială alături de naționala Olandei, este noua jucătoare a lui CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Nusser este a doua handbalistă de la Vipers Kristiansand care se transferă în România, după desființarea clubului norvegian.
Trupa lui Florentin Pera continuă să își întărească lotul și, în cursul acestei dimineți, a anunțat transferul Larissei Nusser, o coordonatoare în vârstă de 24 de ani. Vicecampioană europeană la U19, aceasta și-a părăsit țara natală în 2018 și a petrecut 6 sezoane în Danemarca, la Kobenhavn Handbold și la Odense Handbold.
În 2024, Nusser s-a transferat în Norvegia, la Vipers Kristiansand, club care a trecut prin numeroase probleme în ultimul an. Vipers s-a salvat în ultima clipă de la faliment, însă miracolul nu a durat prea mult și, în cele din urmă, formația nordică s-a desființat.Gloria Bistrița s-a mișcat rapid și a transferat-o pe Larissa Nusser, care este a doua handbalistă adusă de la Vipers Kristiansand. În urmă cu o săptămână,
Paula Arcos Poveda (23 de ani), inter stânga/centru, a fost anunțată oficial la formația bistrițeană.Florentin Pera le-a mai transferat pe pivotul Lorena Ostase, pe interul dreapta Daria Bucur și pe portărița Ana Maria Măzăreanu.
În 2019, la Campionatul Mondial din Japonia, Larissa Nusser, componentă a naționalei Olandei, a câștigat medalia de aur. În finală, Olanda a trecut cu 30-29 de Spania, cea mai bună marcatoare fiind Estavana Polman (9 goluri).
Publică comentariul