.wp-editor-area{ color:black !important; }
×

O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO)

Astăzi a avut loc recepția Lotului 1 – tronson 2 din Poarta Transilvaniei (DJ 172 D – de la intersecția cu Drumul Blajului spre Mița). O investiție în valoare de 9.094.655 lei (11.962.480 euro), bani din Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările având o garanție de 10 ani.

Acest proiect a fost construit între asocierea formată din SC DIMEX 2000 COMPANY SRL – lider asociere cu, SC ELECTRO-URSA SERVCOM SRL – asociat, care a executat lucrările de construcții și SC EXPLAN SRL – asociat care a executat serviciile de proiectare.

Lucrările de execuție au constat în:

  • structură rutieră cu îmbrăcăminte asfaltică, fundație din balast, s-au executat casete de extindere a platformei drumului unde partea carosabilă era mai mică de 6 metri.
  • S-au executat lucrări de colectare și evacuare a apelor de suprafață și de infiltrație, respectiv: rigole triunghiulare pereate, rigole de acostament, drenuri longitudinale și transversale. Acolo unde au fost semnalate infiltrații de apă la adâncimi mari (5-9 m) s-au prevăzut drenuri de adâncime executate cu piloți secanți din material granular mărunt.
  • În vederea descărcării apelor precum asigurarea continuității scurgerii acestora, s-au realizat lucrări de reparații la podețele existente și podețe noi tubulare și podețe noi din elemente prefabricate. S-au amenajat 35 de drumuri laterale pe o lungime de 10 m.
  • S-au executat următoarele tipuri de consolidări de terasamente: zid de sprijin din beton armat de rambleu și debleu, apărări de mal cu anrocamente și lucrări de consolidare cu piloți forați de diametru mare. S-au amenajat 1380 mp de trotuar pavat și s-a realizat 1 pod nou cu lungimea de 18,8m.
  • S-au executat 3 poduri (viaducte) noi peste zone cu alunecări de teren dificil de consolidat prin lucrări realizate doar în zona drumului:
    viaduct nr. 1 L=65,40m, viaduct nr. 2 L=74,10m și viaduct nr. 3L=138,80m.
  • Pentru siguranța circulației s-au realizat marcaje transversale și longitudinale, semnalizare rutieră prin indicatoare rutiere, borne kilometrice și hectometrice + parapete de siguranță (6.4 km)

,,Încă o lucrare de anvergură din #PoartaTransilvaniei, a ajuns la final – Colibița-Mița.

Așadar, vă invităm până-n capătul lacului la Colibița, căci drumul este complet modernizat, reabilitat, cu 3 viaducte pe o lungime de 277m și un peisaj de basm.
Un proiect făcut să reziste, cu o garanție de 10 ani, realizat impecabil.
Felicitări tuturor celor angrenați în acest proiect amplu, ce au reușit să depășească obstacolele terenului dificil, instabil și să deschidă un tronson de drum atât de important din județul nostru”, a transmis Emil Radu Moldovan.

1-14-300x225 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO) 2-11-300x225 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO) 3-9-300x262 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO) 4-6-300x225 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO) 5-5-300x287 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO) 6-4-300x225 O investiție de aproape 12 milioane de euro: Modernizarea unui tronson de drum de la Colibița (FOTO/VIDEO)

Publică comentariul